Articolul analizează validitatea contractelor încheiate prin intermediul agenților conversaționali bazați pe inteligență artificială, din perspectiva Codului Civil român.
Sunt avute în vedere două ipoteze principale: agentul AI ca simplă interfață de comunicare a ofertei și agentul AI folosit pentru recomandări sau negocieri limitate.
I. Introducere
Inteligența artificială a devenit o interfață tot mai prezentă în relațiile comerciale. Platformele digitale pot integra agenți conversaționali care centralizează informații, răspund utilizatorilor și, în anumite limite, facilitează formarea contractelor.
II. Oferta comunicată printr-un agent AI
Atunci când agentul transmite doar o ofertă predefinită de comerciant, analiza juridică rămâne apropiată de mecanismele clasice de comerț electronic. Esențial este ca oferta să conțină elementele necesare și să exprime intenția comerciantului de a se obliga în cazul acceptării.
III. Negociere, recomandări și limite
Problema devine mai nuanțată atunci când agentul AI recomandă produse sau răspunde unor solicitări de modificare a ofertei. Într-o abordare prudentă, aceste interacțiuni trebuie tratate prin reguli clare, transparente și prin instrucțiuni contractuale predefinite.
IV. Concluzie
Atât timp cât agentul AI acționează în limitele instrucțiunilor prestabilite și nu manifestă autonomie juridică proprie, utilizarea lui nu schimbă substanța procesului de contractare, ci doar interfața tehnologică prin care comerciantul comunică.